ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Încheierea unui acord de mediere poate interveni în tot cursul procesului penal si constituie o cauza care înlatura raspunderea penala

decizii-iccjÎn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din data de 9 iunie 2015 a fost publicata Decizia nr. 9/2015 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala, prin Încheierea din 21 ianuarie 2015 pronuntata în Dosarul nr. 9.018/4/2014(numar în format vechi 3.969/2014).

I. Titularul si obiectul sesizarii

În exercitarea rolului sau de interpretare si aplicare unitara a legii, prin noile dispozitii privind asigurarea unei practici unitare prevazute în capitolul VI sectiunea a doua (art. 475-art. 477^1 din Codul de procedura penala, modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor masuri de implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru implementarea altor acte normative), Înalta Curte de Casasie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penala a fost învestit la data de 8 februarie 2015, prin Încheierea de sedinta din data de 21 ianuarie 2015, pronuniata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala în Dosarul nr. 9.018/4/2014(numar în format vechi 3.969/2014), pentru a pronunya o hotarâre prealabila în vederea dezlegarii de principiu a urmatoarelor chestiuni de drept:
1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza în sensul ca medierea este o cauza sui-generis de înlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a împacarii ca si cauza de înlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal;
2. daca medierea poate interveni numai pâna la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal.

II. Analiza Înaltei Curti de Casasie si Justitie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penala, examinând sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I, în vederea pronuntarii unei hotarâri prealabile, a retinut urmatoarele:

1. Recomandarea nr. (99) 19 privind medierea în materie penala adoptata de Comitetul de ministri în 15 septembrie 1999 în virtutea art. 15.b din Statutul Consiliului Europei a avut la baza pozitia statelor membre care tindeau sa recurga la mediere în materie penala, ”ca optiune flexibila si cuprinzatoare, axata pe rezolvarea problemei si pe implicarea partilor, în completarea sau ca alternativa a procedurii penale traditionale”.

Aceasta reglementare ce are caracter de recomandare catre statele membre contine norme referitoare la principii generale, fundamentul juridic, functionarea justitiei penale în relatie cu medierea, functionarea medierii, instrumentarea cazurilor individuale, rezultatul medierii, evolutia medierii.

Principiile generale statueaza ca ”1. Medierea în materie penala nu ar trebui sa intervina decât daca partile îsi dau acordul în mod liber. Partile ar trebui, în plus, sa aiba posibilitatea de a reveni asupra consimtamântului în orice moment pe parcursul medierii. 2. Discutiile privitoare la mediere sunt confidentiale si nu pot sa fie utilizate ulterior, fara acordul partilor. 3. Medierea în materie penala  ar trebui sa fie un serviciu disponibil în mod general. 4. Medierea în materie penala ar trebui sa fie posibila în toate fazele procedurii pe care le parcurge justitia penala. 5. Serviciile de mediere ar trebui sa aiba o autonomie suficienta în cadrul sistemului de justitie penala.”

De asemenea, ca fundament juridic se recomanda la pct. III: ”6. Legislatia ar trebui sa faciliteze medierea în materie penala. 7. Ar trebui sa fie stabilite niste principii directoare privind recurgerea la mediere în materie penala. Principiile ar trebui sa se refere la conditiile de trimitere a cauzelor la serviciile de mediere si la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.”

Legiuitorul român a reglementat printr-o lege speciala medierea si profesia de mediator, respectiv Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 441 din 22 mai 2006, ce a suferit modificari ulterioare.

În continutul art. 1 alin. (1) din legea mai sus mentionata este definita medierea, aceasta reprezentând ”o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si având liberul consimtamânt al partilor”.

În alin. (2) al aceluiasi articol a fost statuat un principiu fundamental ce caracterizeaza medierea, precum si caracteristicile pe care trebuie sa le aiba solutia pronunaata de catre mediator, si anume ”încrederea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”.

În continutul dispozitii lor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, legiuitorul a prevazut într-un mod clar, previzibil si predictibil aplicabilitatea medierii, ca modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, în cauze penale, atât în ceea ce priveste latura penala, cât si în ceea ce priveste latura civila, pentru ca în alin. (2) sa delimiteze sfera de aplicare a medierii, în latura penala a procesului, în mod exclusiv în cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala.

Aceste dispozitii trebuie interpretate sistematic si cu dispozitiile art. 69 si, respectiv, art. 70 din acelasi act normativ special, prima norma continând un moment temporal în care poate avea loc procedura medierii, si anume ”înaintea începerii procesului penal”, la care se adauga conditii referitoare la solutionarea conflictului si felul încheierii întelegerii, caracterizata de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006 prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, care determina ca fapta sa nu atraga raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere.

În alin. (2) al art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt mentionate conditiile referitoare la termenul prevazut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, la neîncheierea înyelegerii, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006.

În continutul alin. (1) al art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt aratate conditiile referitoare la momentul temporal în care are loc medierea cu privire la latura penala, care se situeaza ”dupa începerea procesului penal”, ceea ce conduce la posibilitatea suspendarii urmaririi penale sau, dupa caz, a judecatii, în temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere, iar în cel de-al doilea alineat al aceleiasi norme se statueaza cu privire la durata suspendarii.

În dezlegarea primei chestiuni de drept referitoare la natura juridica a încheierii acordului de mediere este relevant a face distinctiile între cauzele care înlatura raspunderea penala în conceptia Codului penal, referitoare la retragerea plângerii prealabile si împacare, cauze ce se exclud, si modul în care este incidenta medierea.

Legiuitorul a reglementat în dispozitiile art. 158 alin. (1) din Codul penal institutia retragerii plângerii prealabile, în continutul normei delimitându-se temporal momentul pâna la care aceasta opereaza, sfera infractiunilor, precum si consecintele acesteia.

Potrivit Codului penal, punerea în miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plângeri prealabile de catre persoana vatamata în cazul urmatoarelor infractiuni: lovirea sau alte violente prevazute în art. 193 [în cazul faptei prevazute în art. 193, savârsita asupra unui membru de familie, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, actiunea penala poate fi pusa în miscare si din oficiu], vatamarea corporala din culpa prevazuta în art. 196 [în cazul faptei prevazuta în art. 196, savârsita asupra unui membru de familie, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, actiunea penala poate fi pusa în miscare si din oficiu]; amenintarea prevazuta în art. 206, agresiunea sexuala prevazuta în art. 219 alin. (1); hartuirea sexuala prevazuta în art. 223; violarea de domiciliu prevazuta în art. 224; violarea sediului profesional prevazuta în art. 225; violarea vietii private prevazuta în art. 226 alin. (1) si (2); divulgarea secretului profesional prevazuta în art. 227; furtul savârsit în conditiile art. 231 alin. (1); abuzul de încredere prevazut în art. 238; abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor prevazut în art. 239; bancruta simpla prevazuta în art. 240; bancruta frauduloasa prevazuta în art. 241; gestiunea frauduloasa prevazuta în art. 242; distrugerea prevazuta în art. 253 alin. (1) si (2); tulburarea de posesie prevazuta în art. 256; asistenta si reprezentarea neloiala prevazute în art. 284; nerespectarea hotarârilor judecatoresti prevazuta în art. 287 alin. (1) lit. d) -g); violarea secretului corespondentei prevazuta în art. 302 alin. (1); abandonul de familie prevazut în art. 378; nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului prevazuta în art. 379; împiedicarea exercitarii libertatii religioase prevazuta în art. 381.

Împacarea, o alta cauza care înlatura raspunderea penala, a fost reglementata de legiuitor în continutul art. 159 alin. (1) din Codul penal, putând interveni în cazul în care punerea în miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca legea o prevede în mod expres. În alin. (2) al textului de lege mentionat sunt aratate efectele împacarii în sensul ca înlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila. Aceasta institutie juridica este incidenta în cazul urmatoarelor infractiuni: infractiunea de furt prevazuta în art. 228 din Codul penal; infractiunea de furt calificat prevazuta în art. 229 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) din Codul penal si infractiunea de furt de folosinta prevazuta în art. 230 din Codul penal, în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însusirea bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor prevazuta în art. 243 din Codul penal; înselaciunea prevazuta în art. 244 din Codul penal; înselaciunea privind asigurarile prevazuta în art. 245 din Codul penal.

De asemenea, tot în continutul Codului penal sunt evidentiate si alte incriminari, respectiv aceea de la al art. 199 alin. (2) referitoare la violenta în familie, infractiunile de lovire sau alte violente prevazute în art. 193 si de vatamare corporala din culpa prevazuta în art. 196, savârsite asupra unui membru de familie, când actiunea penala poate fi pusa în miscare si din oficiu, iar împacarea înlatura raspunderea penala.

Totodata, în cazul infractiunilor de lovire sau alte violente prevazute în art. 193 din Codul penal si de vatamare corporala din culpa prevazuta în art. 196 din Codul penal, savârsite asupra unui membru de familie, împacarea înlatura raspunderea penala numai daca actiunea penala a fost pusa în miscare din oficiu si nicidecum la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Din prezentarea celor doua cauze distincte de înlaturare a raspunderii penale, respectiv retragerea plângerii prealabile si împacarea, rezulta ca sfera infractiunilor care intra sub incidenta acestor doua institutii este diferita, asa încât medierea nu poate fi considerata o modalitate a împacarii, ci este o cauza sui-generis, care înlatura raspunderea penala, reglementata prin Legea nr. 192/2006, si care opereaza atât cu privire la categoria infractiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile înlatura raspunderea penala, cât si referitor la cealalta categorie a infractiunilor, pentru care împacarea înlatura raspunderea penala.

Un argument asupra naturii acordului de mediere, ca si cauza distincta de înlaturare a raspunderii penale, este dat de norma de la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 ce cuprinde procedura de mediere înainte de începerea procesului penal, aceasta ipoteza fiind exclusa în cazul împacarii partilor sau subiectilor procesuali.

Totodata, în ipoteza în care procedura încheierii unui acord de mediere are loc dupa începerea procesului penal, mediatorul este tinut prin dispozitiile art. 68 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, referitoare la garantii procesuale, în sensul ca ”sa fie respectate drepturile fiecarei parti ori subiect procesual la asistenta juridica si, daca este cazul, la serviciile unui interpret”, aceste conditii nefiind reglementate în cazul institutiei împacarii.

O alta distinctie între cele doua cauze care înlatura raspunderea penala, respectiv încheierea unui acord de mediere si împacare, este data de modul în care se ia act de existenta acordului de mediere, care este diferit de cel prin care se ia act de împacarea partilor, distinctia fiind reglementata de dispozitiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

În continutul dispozitiilor Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator legiuitorul foloseste notiunea de ”întelegere”, si nu aceea de ”împacare”, conferind încheierii acordului de mediere un caracter distinct, ca modalitate de solutionare amiabila a conflictului de drept penal, în raport cu cealalta cauza de înlaturare a raspunderii penale, respectiv împacarea.

Chiar daca sensurile celor doua notiuni sunt sinonime în limbajul uzual, legiuitorul le-a conferit distinctie juridica prin reglementarea speciala a încheierii acordului de mediere în cuprinsul legii mai sus aratate, aceasta concluzie sustinându-se si prin continutul dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, potrivit carora, atunci când partile aflate în conflict au ajuns la o întelegere, se poate redacta un acord scris care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui înscris sub semnatura privata, iar în alin. (2) se stipuleaza ca întelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice.

Pe de alta parte, în continutul dispozitiilor art. 45-47 din acelasi act normativ, legiuitorul a prevazut expres elementele contractului de mediere. Altfel spus, încheierea scrisa a acordului de mediere sub forma contractului consacra întelegerea partilor aflate în conflict prin evidentierea tuturor clauzelor consimtite de acestea, ceea ce îi confera un caracter distinct, autonom – indiferent de terminologia folosita -, în raport cu institutia juridica a împacarii, prevazuta în dispozitiile art. 159 din Codul penal.

De asemenea, un alt argument în sensul celor sus mentionate este conferit de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, care reglementeaza cazurile care împiedica punerea în miscare si exercitarea actiunii penale, stabilind ca actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata, daca ”a fost retrasa plângerea prealabila, în cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia înlatura raspunderea penala, a intervenit împacarea, ori a fost încheiat un acord de mediere în conditiile legii”. În aceste dispozitii legiuitorul reglementeaza încheierea unui acord de mediere în mod diferentiat de retragerea plângerii prealabile si de împacare, asa încât dobândeste caracterul de caz distinct care împiedica punerea în miscare si exercitarea actiunii penale.

Or, cazurile care împiedica punerea în miscare si exercitarea actiunii penale prevazute în art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala au corespondent în planul dreptului penal, cauzele care înlatura raspunderea penala.

Încheierea unui acord de mediere se diferenaiaza de împacare prin faptul ca poate interveni si numai în ceea ce priveste latura penala a procesului penal, în timp ce împacarea este conditionata atât de stingerea actiunii penale, cât si de stingerea actiunii civile, precum si de faptul ca ea trebuie sa fie totala si neconditionata.

De asemenea, încheierea unui acord de mediere este diferita si de cealalta cauza care înlatura raspunderea penala, si anume retragerea plângerii prealabile, prin aceea ca dupa realizarea acordului nu se mai poate formula plângere prealabila chiar daca termenul nu a expirat, spre deosebire de situatia unei împacari înainte de formularea unei plângeri penale prealabile.

În aceasta situatie, reglementarea distincta a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala evidentiaza caracterul de cauza sui-generis care înlatura raspunderea penala, distincta de împacare.

2. În ceea ce priveste cea de-a doua chestiune de drept supusa dezlegarii se observa ca, pornind de la natura distincta a încheierii unui acord de mediere în conditiile legii, o asemenea procedura se poate desfasura în tot cursul procesului penal, nefiind conditionata de dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, potrivit carora împacarea poate interveni doar pâna la citirea actului de sesizare.

Asa cum s-a aratat anterior, potrivit dispozitiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, procedura de mediere se poate desfasura chiar înaintea începerii procesului penal, ceea ce o distinge de împacare si retragerea plângerii prealabile. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, în cazul în care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa începerea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere.

În ceea ce priveste termenul pâna la care medierea poate interveni cu privire la latura penala a cauzei, cum textul nu face nicio distinctie cu privire la vreun anumit stadiu al judecatii, rezulta ca acordul de mediere poate fi încheiat oricând în cursul acesteia, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii.

Pe de alta parte, dispozitiile art. 367 alin. (3) din Codul de procedura penala prevad ca suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii, fara a limita momentul pâna la care instanta poate proceda în acest sens. Ca atare, oricând în cursul judecatii, instanta poate suspenda cauza în vederea desfasurarii procedurii reglementate de dispozitiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Mai mult, textul de lege sus-mentionat, care reglementeaza suspendarea judecatii, este inclus în cap. I ”Dispozitii generale” al titlului III ”Judecata” din partea speciala a Codului de procedura penala, ceea ce face ca dispozitiile sale sa fie aplicabile atât în tot cursul judecatii în prima instanta, cât si în tot cursul judecatii în apel, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii penale.

În concluzie, încheierea unui acord de mediere în condiyiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii penale, si nu numai pâna la citirea actului de sesizare, asa cum prevad dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal în materia împacarii.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penala a considerat ca se impune admiterea sesizarii, pronuntând urmatoarea solutie:

“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala înDosarul nr. 9.018/4/2014 (numar în format vechi 3.969/2014), în vederea pronuntarii unei hotarâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a urmatoarelor chestiuni de drept: ”1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza în sensul ca medierea este o cauza sui-generis de înlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a împacarii ca si cauza de înlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal; 2. daca medierea poate interveni numai pâna la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal” si stabileste ca:
1. în aplicarea dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauza sui-generis care înlatura raspunderea penala, distincta de împacare;
2. încheierea unui acord de mediere în conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii penale”.

:: sursa: www.juridice.ro

Filed in: Medierea in conflictele penale, slider Tags: , , , ,

You might like:

Efectele medierii in procesul penal Efectele medierii in procesul penal
Marcel Nichita, vicepresedinte Judecatoria Suceava, despre incuviintarea Acordului de Mediere Marcel Nichita, vicepresedinte Judecatoria Suceava, despre incuviintarea Acordului de Mediere
Cererea de consfintire a întelegerii partilor din acordul de mediere Cererea de consfintire a întelegerii partilor din acordul de mediere
Atelierul “Armonizarea intereselor parintilor prin prisma interesului superior al copilului. Impartialitatea mediatorului in cauzele cu minori.” Atelierul “Armonizarea intereselor parintilor prin prisma interesului superior al copilului. Impartialitatea mediatorului in cauzele cu minori.”
Designed by mediereinfo .